Ioan Onicaș e evitat în ultimele zile să citească presa sportivă și să urmărească emisiunile TV. A acceptat în cele din urmă să discute cu ProSport, a urmărit ieri pentru prima dată reluările celei mai discutate faze din startul sezonului și e convins și acum că a procedat corect. În plus, Onicaș spune că a primit telefoane și sms-uri de amenințare pentru că nu a ridicat fanionul la faza respectivă.
Îndelung contestat pentru golul anulat Craiovei în Ghencea, asistentul Ioan Onicaș a rupt ieri tăcerea pentru ProSport. „Am fost foarte sigur pe mine tot meciul. Când am ridicat fanionul, eram convins că am luat decizia corectă. Am semnalizat ceea ce am văzut în acea fracțiune de secundă. După reacția de la vestiare și după sms-ul primit de la un apropiat, am început să am unele îndoieli. Am plecat foarte supărat de la stadion, pentru că meciul trebuia să fie doar un spectacol sportiv. Am înțeles că s-a vorbit mult pe tema aceasta. Nici nu am mai citit presa și nu am mai urmărit emisiunile sportive în ultimele zile”, relatează Onicaș, cel considerat în ultimele zile omul Stelei, după ce, sezonul trecut, a fost acuzat de partizanat cu campioana CFR Cluj în urma unei greșeli la un meci al echipei din Gruia cu Poli Timișoara.
„Nu mă ajută reluările TV”
Onicaș așteaptă ședința șefilor Comisiei Centrale a Arbitrilor pentru a vedea dacă va fi suspendat. „Am crezut și cred că am luat decizia corectă. Din păcate, reluările TV nu mă ajută foarte mult la faza respectivă. Dacă ar fi fost o cameră amplasată pe linia careului mic, s-ar fi văzut că Gargorov era în ofsaid și eu cred că el a influențat jocul. Aștept să văd ce decizie se va lua în urma analizei CCA. De-a lungul carierei mele, niciodată nu am greșit grav la pozițiile de ofsaid, dar, dacă se va considera că acum am greșit cu adevărat, îmi va părea foarte rău și voi fi nevoit să suport consecințele”, a mai precizat Onicaș, cel care în luna martie a renunțat la postul de director coordonator al Direcției pentru Sport a județului Sălaj, pentru a se dedica arbitrajului și afacerilor.
Reținut pe perioadă nedeterminată!
Decizia în cazul asistentului Onicaș este cea de a fi „reținut de la delegări pe perioadă nedeterminată”. Deci, teoretic, poate primi oricând meci în Liga I, dar probabil că va fi „ferit” o bună perioadă, date fiind proporțiile scandalului după Steaua – Craiova. Mai mult, CCA, în frunte cu Vasile Avram, a decis ca joi să convoace toți asistenții primului eșalon la FRF, pentru o analiză a prestațiilor sub așteptări din primele două etape. „Va fi ca la Mondial. Cine greșește pleacă acasă! Vom lua măsuri până nu vor mai fi greșeli”, a spus președintele Vasile Avram, după mai multe ore de ședință a CCA.
Ioan Onicaș
În 2000 a fost delegat de UEFA să conducă finala Campionatului Mondial Under 18
Ioan Onicaș oficiază meciuri din prima ligă a fotbalului românesc începând cu returul sezonului 1996-1997
Are 250 de meciuri arbitrate în Liga I, a fost contestat pentru prima dată abia sezonul trecut, la meciul Timișoara – CFR
Arbitru FIFA timp de cinci ani, între 1999 și 2004, are 33 de meciuri internaționale
A oficiat două finale ale Cupei României, în 2000 și 2002. În 2001, 2002 și 2003 a fost desemnat asistentul numărul 2 din România
Sezonul trecut a fost pe locul 3 în clasamentul celor mai buni asistenți întocmit de CCA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER